5 locuri neobisnuite de cazare in Romania

Cazare neobisnuita in Romania - Vila La ButoaieCe-ai zice daca ti-am propune cateva idei de cazare iesite din cotidian, asa…pentru cand iti doresti sa incerci o nebunie in viata ta? Viata e scurta, asa ca nu lasa timpul sau mai rau, comoditatea, sa decida in locul tau daca e bine sau nu sa recurgi la astfel de incercari. Poate ca nu suntem noi la fel de ciudati ca americanii, in materie de idei ingenioase, dar sigur avem locul nostru pastrat in ierarhia locatiilor nonconformiste. Iata despre ce vorbim:

Hotelul de gheata de la Balea Lac

De acest hotel a auzit multa lume si, cu siguranta, foarte multi straini. Hotelul este construit in fiecare an pe platforma de la Balea Lac din Muntii Fagaras (o altitudine de peste 2000 de metri), in preajma Craciunului. De fiecare data, hotelul are o alta tematica: conceptul din acest sezon este “Baroque In Ice”. Este o experienta unica sa petreci o noapte intr-una din cele 12 camere duble, matrimoniale, sau intr-unul din cele trei igloo-uri construite langa hotelul de gheata, pentru cei ce-si doresc mai multa intimitate. Este singurul hotel fara usi si toaleta (accesul la baie este permis oricand la cabanele din jur). Si foarte putin iluminat, reducandu-se astfel la minim riscul topirii camerelor, din cauza incalzirii. Pentru un somn linistit si placut, veti primi paturi, blanuri pufoase de animale si saci de dormit, pentru ca temperatura din interior nu depaseste 2 grade Celsius.

Atentie insa, rezervarile se fac cu trei – patru luni inainte!

Tarife: 400 de lei camera dubla in hotelul de gheata, 600 de lei/noapte un igloo.

Hotelul – tren „Carpatia Express“

Daca esti mai friguros si nu vrei sa incerci un somn „de gheata“, iti propunem un alt gen de cazare inedita: intr-un tren stationat pe ultima cale ferata forestiera activa din Carpati. Hotelul – tren Carpatia Express este amenajat special pentru cei care iubesc caile ferate. Garnitura este formata dintr-o locomotiva cu abur, un vagon – restaurant si doua vagoane de dormit cu 20 de compartimente (fiecare cu cate doua paturi). Spatiul este ingradit, pazit si dispune de o parcare gratuita. In plus, de la nici 50 de metri distanta porneste celebra Mocanita in cursa ei spre Valea Vaserului.

Tarife: 65 de lei/persoana, cu mic dejun. Oferta contine si doua pachete speciale, pentru cazare si plimbare cu Mocanita, iar preturile sunt de 163 de lei/persoana sau 282 de lei/persoana, in functie de optiuni.

Harmonie – Casa din copac

Daca simti nevoia sa te intorci la natura si sa fii in armonie cu ea, atunci aceasta este locatia cea mai potrivita. Proprietarii acestui loc, cu suflet de copil, satui sa vada si sa jinduiasca dupa o dupa-amiaza petrecuta in casuta din copac, si-au construit propriile lor casute si le impart “frateste” cu turistii. Locatia dispune de trei casute construite in copac, fiecare cu un design unic, modern, beneficiind de tot confortul: semineu, jacuzzi cu vedere spre crestele Bucegilor si, daca ai noroc, spre veverita de pe creanga alaturata.

Casutele sunt la mare cautare, asa ca va trebui sa faci rezervare din timp.

Tarif: 380 de lei/noapte

Arsenal Park

Sa dormi intr-o unitate militara – fie ea si de vacanta – e ceva original. Arsenal Park este un complex cu trei stele pe epoleti si o capacitate de cazare de 230 de locuri in patru tipuri de camere si un apartament.

Camera TAB – de fapt, patul este amenajat intr-o jumatate de TAB: perna este asezata pe locul volanului. In rest, ai tot ce-ti trebuie, chiar si cabina de dus.

Camera TUN – culcusul e amenajat pe afetul unui tun de razboi, a carui teava iese pe fereastra, amenintator. Cu siguranta ca indemnul “Iubiti-va pe tunuri!” nu a fost nicaieri mai realist ca aici.

Apartament COLONEL – aici vorbim deja de alt rang, caruia i se impune un intreg regiment de facilitati: doua dormitoare, baie si centrala proprie, TV, minibar.

Tarife: 176 de lei camera TAB, 154 de lei camera TUN si 352 de lei apartamentul COLONEL (cu mic dejun)

Pensiunea La Butoaie

S-a dus vestea pana in strainatate ca undeva la vreo 25 de kilometri de Buzau exista o pensiune care ofera spatii de cazare in…butoaie imense de vin (li se mai spune si budane). Locatia este cum nu se poate mai potrivita, pe renumitul deal cu vii Istrita. Butoaiele sunt amenajate asemeni casutelor de camping, modest, cu doua paturi si o noptiera, insa pensiunea dispune de terasa, gratar, bucatarie bine utilata, masa de biliard si crama.

Tarif: 55 de lei/noapte