Muntii Ciucas – un peisaj inedit de o frumusete rara

Ciucas (Iarna, Tigaile Mari)Carpatii de Curbura au dat nastere, cu mii de ani in urma, unui masiv de o frumusete rara, datorita peisajului sau inedit: stanci calcaroase, paduri de conifere, pajisti superbe, o flora si o fauna care fac sa „crape” de invidie multi biologi straini. Si cum sa nu fie asa, cand in jurul lor exista Depresiunea Cheia (la sud), Teleajenul si paraul Ramura Mica, ce separa Masivul Ciucas de Muntii Grohotis. La vest, masivul este imprejmuit de vaile a patru paraie (Ramura Mica, Tarlung, Tesla si paraul Zizinului), care-l despart de Muntii Intorsurii (judetul Buzau).

Rezervatii naturale

Pe asa o intindere vasta, cu fanete si munti ascutiti, masivul a dezvoltat trei rezervatii naturale:

Zona cu rhododendroni – amplasata la intersectia potecii care duce spre Muntele Rosu cu cea care coboara de pe Culmea Gropsoarele. Sunt doua hectare presarate cu smirdar (o planta declarata monument al naturii, ocrotita de lege), afin, ienupar, merisor. Culmea Zaganului este o alta rezervatie, de trei hectare cu plante rare (Koeleria transsilvanica,Aconithum anthora, Erysimum wittmanni).

Tigaile Mari – suprafata rezervatiei naturale este de trei hectare, populate cu plante endemice rare (clopoteiul, stanjenelul de munte, cupe, floarea de colt sau garofita).

A treia rezervatie naturala este Jneapanul de pe Muntele Bratocea – cu o suprafata de doua hectare. Se observa usor din Saua Tigailor si cuprinde flori de colt, clopotei, garofite si gentiane).

Cum ajungi la Masivul Ciucas?

Desi nu este foarte aproape de nici un oras important, cu masina se poate ajunge foarte usor din aproape toate directiile. Trebuie sa tineti minte doua puncte de reper: Cheia si Cabana Muntele Rosu. In majoritatea cazurilor, turistii prefera sa vina pe Valea Teleajenului (adica dinspre vest), in doua variante:
– Cu trenul pana la Maneciu Ungureni (110 km din Bucuresti si 51 km din Ploiesti)
– DN1A Bucuresti – Cheia – Brasov (136 km din Bucuresti si 75 km din Ploiesti)
Altii prefera sa vina pe Valea Tarlungului (dinspre nord – vest), de la Brasov spre Babarunca. Din Sacele, soseaua trece pe langa lacul de acumulare Tarlung, apoi spre cabana Babarunca, Pasul Bratocea si Cheia.

Unde va cazati?

Daca vreti sa innoptati in zona Masivului Ciucas, puteti sa alegeti una dintre pensiunile din Cheia, pe Valea Teleajenului.

Pensiunea Nico’s Cheia***

Pensiunea de la poalele Muntelui Ciucas dispune de 35 de locui de cazare (un apartament, cinci camere duble, doua camere triple si sapte camere la mansarda, cu baie comuna.
Tarif: 70 lei/camera/noapte, fara mic dejun

Pensiunea Floarea Reginei****

Pensiunea este situata in statiunea Cheia, la picioarele Muntilor Ciucas (aproximativ 135 km nord de Bucuresti si 40 km sud de Brasov), inconjurata de o vale frumoasa, cu o vedere magnifica asupra culmilor Muntilor Ciucas.Capacitatea de cazare este de 27 de locuri.
Tarif: 150 lei/camera dubla/noapte, cu mic dejun

Trasee turistice

Statiunea montana Cheia reprezinta punctul de plecare pentru majoritatea traseelor turistice amenajate in Masivul Ciucas.

Pasul Bratocea (Cheia) – Culmea Bratocea -Varful Ciucas – cabana Ciucas

Traseu: usor, mai putin pe portiunea de sub Coltii Bratocei si sub Varful Ciucas; traseu de vara
Marcaj: banda rosie
Durata: 5 – 5 1/2 ore

Cheia – cabana Muntele Rosu – Muntele Rosu -Culmea Gropsoarele – Zaganu – Culmea Buzoianu – Cheia

Traseu: circuit relativ usor vara; zone mai dificile pe creasta Zaganului.
Marcaj: banda galbena pana la cabana Muntele Rosu; triunghi rosu, cabana Muntele Rosu – Culmea Gropsoarele; cruce rosie, Culmea Gropsoarele – Cheia
Durata: 5 – 5 1/2 ore

Cheia – cabana Muntele Rosu – Paraul Rosu – Cheia

Traseu: circuit usor
Marcaj: banda galbena pana la cabana Muntele Rosu; punct rosu, cabana Muntele Rosu – Paraul Berii; cruce albastra, Paraul Berii – Cheia
Durata: 2 1/4 -2 1/2 ore

Cheia Paraul Berii – cabana Ciucas

Traseu: vale, recomandat vara si iarna; mai dificil intre fantana Nicolae loan si cabana Ciucas.
Marcaj: cruce albastra
Durata: 3 – 3 1/2 are

Cabana Muntele Rosu – cabana Ciucas – Saua Tigailor – Pasul Bratocea – Paraul Rosu – cabana Muntele Rosu

Marcaj: banda galbena, cabana Muntele Rosu – cabana Ciucas; cruce rosie, cabana Ciucas – Saua Tigailor; banda rosie, Saua Tigailor – Pasul Bratocea; punct rosu, Podul Berii – cabana Muntele Rosu
Durata: 6 1/2 – 7 ore
Traseu: circuit, prin padure sau pe culme, recomandat vara

Poiana Valea Stanei – Plaiul Cetatii – Tabla Butii – Cimitirul Eroilor – Pasul Boncuta – Poiana Valea Stanei

Marcaj: cruce rosie pe Plaiul Cetatii; banda rosie, Plaiul Cetatii – varful Tabla Butii, apoi poteca nemarcata
Durata: 2 1/2 – 3 ore
Traseu: usor, prin padure si pasune alpina