Food Truck Festival, 11 zile de sarbatoare culinara in Bucuresti

food-truck-festival-foto-ralu-cohn

Ralu Cohn / Shutterstock.com

Dupa ce te-ai delectat cu bunatatile expuse la Bucharest Street Food Festival, te invitam acum, la inceput de octombrie, la un alt festin de toamna. Timp de 11 zile, parcarea Mall Promenada din Bucuresti se transforma in „cartierul” celor mai savuroase propuneri de street food. Food Truck Festival, un eveniment de marca organizat in aproape toata lumea (devenit celebru in Europa si Statele Unite), a ajuns toamna aceasta si in Bucuresti. Gasesti mai jos toate informatiile de care ai nevoie.

Weekendul acesta s-ar putea transforma in weekendul tau de rasfat, mai ales daca esti genul pofticios. Delicatese care-ti lasa gura apa, pizza, sandwich-uri aburinde, arome imbietoare de paste sau paella, waffles cu fructe sau cu ciocolata, clatite…suna suficient de apetisant? Ei bine, trebuie sa stii ca toate iti stau la dispozitie si te asteapta sa le gusti in spatiul amenajat din parcarea mall-ului Promenada din Capitala. Acolo este prima oprire a Food Truck Festival on Tour, un eveniment delicios de renume mondial.

Pana pe 16 octombrie, in parcarea centrului comercial vor fi zece van-uri si food truck-uri care vor prezenta publicului idei savuroase de street food, apreciate de adeptii acestei culturi culinare.

Atentie! Street food nu inseamna fast-food, iar daca ai macar curiozitatea sa participi la acest festival vei vedea cu ochii tai ca mancarea stradala poate fi la fel de sanatoasa ca cea servita intr-un restaurant. Ai ocazia sa mananci o paella cu fructe de mare preparata ca la mama ei acasa de catre cei de la „La Finca Alioli Van”, o pizza interesanta la „Camionetta” sau, de ce nu, sa incerci burgerii cu pulled pork pregatiti dumnezeieste de bucatarii de la “Meat Busters”. Si astea nu-s decat cateva idei, la care se adauga numeroasele propuneri culinare ale celor de la Arrosticini, Burger Van, Circus Pub Truck, Clatitarie, Gourmet Street Food, Delicii pe Roti sau GRANO Food Truck.

Te invitam, asadar, sa iei pranzul, gustarea de dupa-amiaza sau cina in caravana, impreuna cu prietenii sau cu colegii de birou. Iti garantam ca mancarea este muuuult mai gustoasa in aer liber decat cea servita pe tastatura!

Info utile

Unde se desfasoara festivalul: Parcarea centrului comercial Promenada din Bucuresti, intrarea dinspre Barbu Vacarescu
Perioada: 6-16 octombrie 2016
Program: 11:00 – 20:00
Iti mai spunem doar ca intrarea este libera, iar platile se fac direct la comercianti – cu cash sau cu cardul bancar.

Unde poti sa te cazezi

Daca esti un pofticios din afara Capitalei si nu vrei sa ratezi weekendul acesta Food Truck Festival, iti oferim si cateva sugestii de cazare. Daca tot bati atata cale pana la Bucuresti, ne gandim ca nu vrei sa vii doar pentru preparatele delicioase, ci si pentru a vizita atractiile turistice ale orasului.

Hostel Floreasca

Locatia este perfecta pentru tinerii care doresc sa vina in Bucuresti la Food Truck Festival (fiind foarte aproape de parcarea mall-ului Promenada) sau pentru cei cu buget redus. Hostelul dispune de 24 de locuri de cazare repartizate in 5 camere (cu paturi suprapuse) si 2 bai comune foarte curate. De asemenea, oaspetii au la dispozitie o bucatarie complet utilata in care se poate prepara cafeaua de dimineata sau orice altceva, si o terasa de peste 50mp, unde va puteti relaxa si bucura de privelistea minunata oferita de zona de vile din cartierul Dorobanti-Floreasca. In plus,in apropierea hostelului sunt o multime de pub-uri, baruri, cluburi, restaurante, fast-food-uri, sali de fitness&spa, piscine, teatre, circ, muzee si terenuri de sport.
Tarif valabil in perioada 8 – 9 octombrie: 90 de lei/noapte in camera cvadrupla (fara masa)

Pensiunea Casa Verde***

Imaginati-va un loc linistit, unde sa va simtiti ca la munte (cu liniste si priveliste asemanatoare), un loc nepoluat in care sa gasiti spatii de cazare clasificate la 3*, dar la un pret rezonabil. Pensiunea Casa Verde este un astfel de loc, care imbina in mod fericit confortul cu natura si stilul rustic. Este situata in padurea Baneasa,la mica distanta de centrul comercial Promenada, car si de Aeroportul International “Henri Coanda” si Gradina Zoologica din Bucuresti. Aici veti avea parte de intimitate si independenta la fel ca acasa, fie ca veniti in interes de serviciu sau in vacanta, fie doar si pentru cateva ore.

Pensiunea ofera oaspetilor 22 de spatii de cazare (camere duble, triple si cvadruple) dotate cu baie proprie cu dus, aer conditionat, TV LCD cu programe prin cablu, internet wireless gratuit. In incinta exista o sala de mese, o curte generoasa frumos amenajata, bucatarie echipata si gratar in curte.
Tarif valabil in perioada 8 – 9 octombrie: 130 de lei/noapte in camera dubla (fara masa)