Descopera Croatia cu trenul – cat te costa o calatorie pana in Zagreb

Gaspar Janos/Shutterstock.com

Pentru unii turisti romani, trenul este mijlocul de transport ideal. Fie ca au rau de masina sau le este teama sa zboare cu avionul, romanii care aleg sa calatoreasca cu trenul in afara tarii se declara mai tot timpul multumiti de raportul calitate – pret si de serviciile oferite la bordul garniturii de transport.

In ciuda perioadei indelungate pe care o petrec intr-un compartiment, calatorii care aleg trenul au numeroase beneficii. Primele, si cele mai evidente, ar fi peisajele si prieteniile care se formeaza in tren.

Daca ai mers macar o data cu trenul, este imposibil sa nu iti fi atras atentia privelistea de la geam. Dealuri, munti, ape intinse, pe toate le poti surprinde in toata splendoarea lor de pe scaunul tau din compartiment.

In momentele in care nu gasesti nimic deosebit care sa te fascineze si sa te tina langa geam, ai optiunea de a comunica cu ceilalti calatori din jurul tau. Numarul considerabil de ore pe care il veti petrece impreuna va vor face sa va cunoasteti mai bine si sa descoperiti ce aveti in comun. Nu de putine ori, astfel de discutii trecatoare din tren s-au transformat in prietenii solide.

Calatoreste cu trenul pana in Croatia

Croatia este una dintre cele mai frumoase si mai apreciate tari din punct de vedere turistic de pe continentul european. Plajele intinse, oraselele cu strazile inguste si legendele surprinzatoare, nenumaratele insule in care te vei simti ca intr-o destinatie exotica si obiectivele naturale care par desprinse din paradis te vor face sa te indragostesti iremediabil de acest tinut binecuvantat.

Am vorbit intr-un articol anterior despre costurile si informatiile necesare pentru a calatori pana in Croatia cu masina personala, asa ca astazi vom discuta despre o alta optiune pentru a ajunge pana acolo. Calatoria cu trenul pana in Croatia dureaza aproximativ 22 de ore, insa pentru ca nu exista un tren direct, va trebui luata in considerare si oprirea care se va face pe parcurs.

Varianta cea mai populara este Bucuresti – Budapesta – Zagreb, iar in functie de preferinte se poate pleca din Bucuresti ziua sau pe timpul noptii si se poate face o oprire mai lunga sau mai scurta in Budapesta. Bineinteles, in functie de clasa, vagon si numarul de paturi care sunt in compartimentul ales pretul variaza si poate depasi sumele prezentate in articol. De asemenea, este de mentionat faptul ca sunt desfasurate frecvent campanii de promovare a destinatiilor internationale, iar cu ocazia lor sunt introduse oferte de pret foarte avantajoase.


Descopera cele mai bune unitati de cazare din Croatia cu ajutorul site-ului HotelGuru.ro. Consulta zilnic ofertele speciale si alege cea mai potrivita varianta pentru tine.


Bucuresti – Budapesta

  • 05:45 – 18:50 – 14 ore – 29 de euro/clasa a 2-a
  • 14:00 – 04:50 – 16 ore  – 29 de euro/clasa a 2-a
  • 17:45 – 08:50 – 16 ore – 29 de euro/clasa a 2-a
  • 21:25 – 11:50 – 15 ore 25 de minute (cu schimbare la Curtici) – 43 de euro + taxa aferenta patului la vagonul de dormit care difera in functie de numarul de paturi care sunt in compartiment

Budapesta – Zagreb

  • 08:00 – 17:10 – 9 ore – 20 de euro
  • 14:45 – 20:59 – 6 ore – 25 de euro

*Preturile pot varia in functie de perioada aleasa.

** CFR calatori recomanda rezervarea biletelor cu aproximativ 3 luni inainte

*** Unele trenuri nu circula zilnic, pentru mai multe informatii accesati site-ul Cailor Ferate Romane.

O scurta oprire in Budapesta

Cunoscuta drept una dintre cele mai frumoase capitale europene si printre cele mai accesibile, Budapesta are numeroase obiective ce merita vazute. In cazul in care decizi sa faci un popas mai mare de cateva ore in capitala Ungariei, te sfatuim sa te odinesti o noapte in Budapesta si abia dupa aceea sa pornesti la drum.