De ce Bucurestiul a devenit din ce in ce mai atractiv pentru turistii straini

Sursa foto: Pocholo Calapre/Shutterstock.com

Statisticile realizate de Mastercard – Index Global de Destinatii Urbane arata ca, in anul 2017, capitala Romaniei a fost orasul european cu cea mai mare crestere a numarului de turisti cazati o noapte sau doua, surclasand destinatii ca Amsterdam, Lisabona sau Berlin.

Bucurestiul este o atractie din ce in ce mai mare de la an la an, atat pentru turistii straini, cat si pentru romani. Multi dintre ei aleg pachete turistice de grup insotit de ghid, insa sunt si turisti, in special tineri, care vin in Bucuresti pe cont propriu, pentru a descoperi singuri frumusetile istorice si culturale ale “Micului Paris”, dar si pentru a experimenta viata de noapte a Centrului Vechi, care a devenit extrem de celebru in Occident pentru atmosfera sa incantatoare si pentru preturile mici.

Ce obiective turistice aleg sa viziteze turistii straini veniti in Bucuresti:

Calea Victoriei

Cea mai frumoasa si importanta artera din capitala tarii se lauda cu o multime de cladiri istorice ce fascineaza prin arhitectura lor. Muzeul National de Arta al Romaniei, nu numai ca impresioneaza prin fatada sa incantatoare, dar este, de asemenea, un loc incarcat de istorie ce contine o colectie vasta de opere de arta extrem de pretioase, unele realizate de artisti ca Rubens, Rembrandt, Monet, Tintoretto, Stefan Luchian, Nicolae Grigorescu si Constantin Brancusi. Fostul Palat Regal detine cele mai stufoase colectii de opere de arta romaneasca medievala si moderna din tara, oferind acces vizitatorilor chiar si in Sala Tronului.

Doar in 2017, Muzeul National de Arta a fost vizitat de circa 100 000 de persoane.

Gradina Casei Universitarilor

Deschisa destul de recent, dupa aproape 20 de ani de pauza, aceasta gradina ii atrage ca un magnet pe iubitorii de flori si natura salbatica. Asemuita cu o jungla urbana, Gradina Universitarilor ocupa o
suprafata impresionanta de aproape 4000 de metri patrati.

Ridicata in timpul lui Alexandru Ioan Cuza, Casa Universitarilor a fost data in folosita profesorilor de catre comunisti. De cativa ani, insa, cativa tineri au venit cu mareata idee de a convinge conducerea Universitatii sa renunte la spatiu in favoarea publicului. Tot acesti tineri cu inima mare au curatat
gradina si au imbogatit-o cu fel si fel de soiuri de flori si legume, transformand-o intr-un superb loc de recreere pentru vizitatori.

Centrul Vechi

La doar cativa pasi de Universitate si de Piata Unirii, boemul Centru Vechi al capitalei are o multime de pub-uri si restaurante in zeci de stiluri diferite. Aici se gaseste cea mai veche berarie din Romania, Carul cu bere, a carei istorie a inceput acum mai bine de 130 de ani. La Carul cu bere obisnuiau sa vina, in perioada interbelica, atat oameni simpli, cat si personalitati ale vremurilor de atunci, inclusiv artisti si politicieni. Initiatorii berariei au fost trei frati veniti din Ardeal, pe nume Victor Mircea, Ignat Mircea si
Nicolae Mircea, care au inceput constructia cladirii in 1899, cu ajutorul unui mare arhitect polonez. Ridicarea berariei a durat numai 15 luni. In perioada comunista, cladirea Carului cu bere a fost nationalizata, urmand sa fie redata familiei Mircea abia dupa 50 de ani.

Muzeul National al Satului “Dimitrie Gusti”

Deschis pentru public in anul 1936, fermecatorul Muzeu National al Satului, situat in parcul Herastrau din Bucuresti, este un must-see intr-o vizita a capitalei Romaniei. Intinsa pe o suprafata de 14 hectare, expozitia muzeului cuprinde circa 380 de monumente, 60 000 de obiecte specifice patrimoniului national si peste 250 000 de documente de arhiva ce fac referire la viata si traditiile satului romanesc din toate regiunile tarii. Muzeul National al Satului este cel mai vizitat obiectiv cultural din tara, fiind considerat una dintre cele mai valoroase marci romanesti.

Unde ne cazam in Bucuresti?

Cazarea in cel mai mare oras din Romania nu ar trebui sa fie pentru nimeni o problema. Aici gasesti apartamente si camere de hotel pentru toate buzunarele, care sa satisfaca orice pretentii. Cele mai bune oferte de cazare in Bucuresti le gasesti aici: https://goo.gl/ViWSJd