6 oferte de cazare in Busteni sub 100 lei/noapte

Hotel Marasesti - BusteniBusteni, orasul prahovean situat intre statiunile Sinaia si Azuga, este binecuvantat – datorita amplasarii – de trei vai splendide: Valea Cerbului, Valea Jepilor si Valea Alba. Pe langa peisajul superb oferit de muntii Bucegi, statiunea Busteni nu duce lipsa nici de obiective turistice. Crucea Eroilor Neamului de pe muntele Caraiman (2.291 m altitudine) ramane simbolul statiunii, fiind cel mai valoros monument si unic in tara – construit prin grija Maiestatii Sale Regina Maria intre anii 1926 – 1927.

Sa nu uitam apoi de Babele garbovite de pe Platoul Bucegi (2.400 m altitudine) si de Sfinx, alte doua simboluri ale statiunii montane. Si nici de Castelul Cantacuzino (1911) din cartierul Zamora, un obiectiv turistic mai putin cunoscut de turisti. Privelistea impresionanta oferita de muntii Bucegi, vizibila de pe platoul din curtea interioara, te lasa, pur si simplu, fara suflare.
Ca sa puteti sa vizitati insa aceste obiective turistice (impreuna cu altele), trebuie sa popositi cel putin doua zile in Busteni, asa ca va oferim mai jos o selectie de sase oferte rezonabile de cazare (sub 100 de lei/noapte).

1. Vila Cristina***

Complexul turistic este format din trei vile unite de o curte interioara cu terase si scari pietruite, care dau un aer rustic montan. Locatia se afla la poalele a doi masivi muntosi, Caraiman si Costila, pe strada care duce direct la partia de schi Kalinderu. Turistii au la dispozitie sase garsoniere, doua apartamente, un studio si trei camere, toate cu intrare exterioara separata. Complexul ofera o serie de servicii pe care nu puteti sa le treceti cu vederea: cursuri de schi, animatie de cabana, trecking, foc de tabara, excursii de o zi la obiectivele turistice importante. La cerere, se asigura transportul bagajelor si al turistilor de la/spre gara sau aeroport.
Tarif: 78 de lei camera la mansarda/noapte (fara mic dejun)

2. Casa Din Padure**

La liziera padurii si aproape de o poienita inconjurata de brazi, pensiunea Casa din Padure se afla la doar cinci minute de mers pe jos de partia de schi Kalinderu. Casuta are doua apartamente, cu doua respectiv trei camere, doua bucatarii complet utilate, doua livinguri, terasa si internet wireless. Proprietarii pensiunii accepta si animale de companie.
Tarif: 70 de lei camera dubla/noapte (fara mic dejun)

3. Pensiunea Dani*

Pensiunea este localizata pe drumul dinspre Bucuresti spre Brasov, pe partea stanga a DN1, la cinci minute de mers pe jos de la Gara din Busteni. Este o locatie intima, cu doar trei camere la etaj si bucatarie la parter, dotata cu tot ce trebuie. Panorama este superba – de la geamul camerelor puteti vedea crucea de pe Caraiman, iar la partia de schi Kalinderu ajungeti in doar sapte minute de mers pe jos.
Tarif: 70 de lei camera dubla/noapte (fara mic dejun)

4. Hotel Marasesti***

Amplasat la 800 de metri de telecabina si la un kilometru de partia de schi Kalinderu, hotelul are noua camere cu frigider, tv si balcon (o parte din ele). Accesul la internet Wi-Fi este gratuit in zonele publice; in plus, hotelul dispune de un restaurant cu specific international, o cafenea si un club de noapte. Sunt acceptate animale de companie.
Tarif: 80 de lei camera dubla/noapte (fara mic dejun)

5. Pensiunea Select***

Pensiunea este amplasata in Poiana Tapului, la intrarea in Busteni. Locatia are propriul restaurant a la carte, unde veti fi serviti cu preparate din bucataria romaneasca. In camere, accesul la internet Wi-Fi este gratuit. De aici puteti ajunge la Castelul Cantacuzino sau la Cascada Urlatoarea in doar 20 de minute de mers pe jos. Partia de schi Kalinderu este insa ceva mai departe, la 3 km distanta.
Tarif: 90 de lei camera dubla/noapte (fara mic dejun)

6. Vila Maria**

La doar 500 de metri de partia de schi Kalinderu, vila Maria ofera camere cu tv prin cablu si Wi-Fi gratuit. Oaspetii au la dispozitie o bucatarie comuna si gratar in gradina pensiunii. Este o locatie potrivita pentru cei care calatoresc cu trenul,pentru ca distanta pana la Gara din Busteni este de doar 50 de metri.
Tarif: 100 de lei camera dubla/noapte (fara mic dejun)