7 minuni ale Romaniei care trebuie neaparat vizitate

7 minuni ale Romaniei - Castelul CorvinilorSigur stii care sunt cele 7 minuni ale lumii, dar pe cele 7 minuni ale Romaniei le cunosti? 1, 2, 3, 4,…ok, nu-i nicio problema, iti spunem noi care sunt. Mai mult, iti spunem si cate ceva despre aceste minuni ale Romaniei, suficient cat sa-ti starnim interesul si sa vrei sa faci mici escapade ca sa le vizitezi. Sa incepem:

Ansamblul Brancusi din Targu-Jiu

In Gradina Publica din Targu Jiu, judetul Gorj, ai sa vezi o „masa” cu 12 scaune. Este „Masa Tacerii”, construita de Constantin Brancusi intre anii 1937 – 1938 si face parte din Ansamblul Brancusi, impreuna cu celelalte doua lucrari la fel de celebre „Poarta Sarutului” si „Coloana Infinitului”. Cunoscut si sub numele de Ansamblul Monumental „Calea Eroilor”, complexul din Targu Jiu a fost inclus in patrimoniul cultural european, printr-o hotarare a Uniunii Europene (aprilie 2007). Si bineinteles – este una dintre cele 7 minuni ale Romaniei, cu rezonanta internationala.

Masa Tacerii este sculptata in travertin galbui de Banpotoc si reprezinta – simbolic – masa de dinaintea bataliei la care trebuiau sa plece ostasii romani. Cele 12 scaune din piatra de Campulung sculptate in forma de clepsidra simbolizeaza timpul care se scurge, momentele solemne.

Mergi pe Aleea Scaunelor si ai sa descoperi a doua lucrare a acestui ansamblu: Poarta Sarutului. A fost sculptata in travertin de Banpotoc si reprezinta trecerea spre o alta viata. Pe stalpii acestei porti apare motivul sarutului (doua jumatati ale unui cerc), interpretat ca niste ochi de introspectie.

Coloana Infinitului, a treia lucrare care face parte din Ansamblul Brancusi, simbolizeaza sacrificiul infinit – coloana reprezinta o axa a lumii, menita sa sprijine pentru vesnicie bolta cerului. Sculptura lui Brancusi, compusa din 17 module romboidale din fonta si semimodule la capete, masoara 29,33 de metri in inaltime. Coloana nu are soclu si nici capitel, lipsa acestora indicand de fapt lipsa inceputului si a sfarsitului. Coloana Infinitului a fost considerata de Sydnei Geist (celebrul interpret al operei brancusiene) varful artei moderne.

Castelul Corvinilor din Hunedoara

A fost mentionat pentru prima data in cronicile vremii in anul 1278, ca fiind una dintre cele mai importante asezari din arhidiaconatul de Hunedoara. Mobilierul expus in interiorul castelului aduna piese valoroase din mai multe curente (gotic, renascentist, eclectic). Sobele au fost in mare parte distruse la inceputul secolului XIX, insa in turnul Capistrano exista unul dingtre cele mai frumoase seminee din Transilvania.

Intreaga fatada exterioara este plina de ancadramente si blazoane specifice secolului XV, in diferite ipostaze. Blazonul familiei Corvinilor este reprezentat de un corb care tine in cioc un inel de aur, dand nastere multor legende. In 2010, castelul – monument gotic renascentist – a ajuns pe locul doi in topul celor mai inspaimantatoare cladiri din lume, realizat de Lonely Planet, iar in vara acestui an, in mai multe locatii din Hunedoara s-a filmat productia germana „Corvin’s Legacy”, film inspirat de una din legendele tesute in jurul Castelului Corvinilor, potrivit careia Vlad Tepes a fost intemnitat aici de Ioan de Hunedoara.

Cetatea Alba Carolina din Alba Iulia

Printre cele 7 minuni ale Romaniei se numara si acesta, una dintre putinele cetati de tip vauban care mai exista in Europa. Cetatea Alba Carolina a fost ridicata in 23 de ani (1715 – 1738) de trei constructori – Giovanni Visconti Morando, Iosif de Quadri si Konrad von Weiss -, in forma de stea cu sapte bastioane si ziduri groase de caramida (3 m grosime la baza si 1,20 m la varf). De asemenea, cetatea este inconjurata de doua randuri de santuri de aparare.

Dupa 2010, cetatea Alba Carolina a intrat intr-un amplu proces de restaurare si a fost redata recent circuitului turistic.
Este atat de impunatoare, incat atrage an de an tot mai multi turisti, si majoritatea festivalurilor si evenimentelor organizate de oficialitatile locale se invart in jurul ei. Daca ajungeti in zona, puteti urma unul dintre Traseele Cetatii fortificate.

Cetatile dacice din Muntii Orastiei

Printre cele 7 minuni ale Romaniei se numara si complexul cetatilor dacice din Muntii Orastiei, care se intind in judetul Hunedoara si Alba, deopotriva. Cetatile de origine dacica au fost ridicate in secolul I i.Hr si in secolul I d.Hr, cu scopul de a apara zona de cuceririle romane. Complexul este compus din sase cetati dacice: Sarmizegetusa Regia (la Gradistea de Munte), cea de la Costesti Cetatuia, Costesti Blidaru, Luncani – Piatra Rosie, Banita si Capalna.

Iasi-ul cultural

Ce inseamna Iasi-ul cultural, una dintre cele 7 minuni ale Romaniei? Inseamna, la randul ei, sapte obiective din patrimoniul cultural, intrate in circuitul turistic:

Palatul Culturii – cladirea emblematica a orasului, palatul a fost construit intre anii 1906 si 1925, pe locul fostei Curti Domnesti medievale moldovenesti (Palatul Domnesc). A devenit institutie culturala in 1955.

Catedrala Mitropolitana – poarta trei hramuri bisericesti („Sfanta Paraschiva”, „Intampinarea Domnului” si „Sfantul Mucenic Gheorghe”) si este catedrala Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, declarata monument istoric.

Universitatea „Al.I.Cuza” – este cel mai important centru cultural si educational din Iasi si totodata prima universitate moderna din Romania, fondata la 26 octombrie 1860.

Parcul Copou – este cea mai veche gradina din Iasi, amplasata pe dealul Copoului, si dateaza din prima parte a secolului XIX. Parcul gazduieste „Obeliscul cu lei”, „Teiul lui Eminescu”, precum si muzeul lui Mihai Eminescu.

Biserica Trei Ierarhi – manastirea din centrul orasului se mai numeste si biserica „Trisfetitelor” si a fost ctitorita de Voievodul Vasile Lupu, intre anii 1637 – 1639. Faima manastirii i se trage de la broderia de piatra a zidurilor exterioare, pastrata in forma originala, in cea mai mare parte.

Teatrul National „Vasile Alecsandri” – o adevarata bijuterie arhitectonica, pe scena careia a fost jucata prima scena de teatru in limba romana, la 27 decembrie 1816.

Bojdeuca din Ticau – este casa din cartierul iesean Ticau, in care a locuit povestitorul Ion Creanga in perioada 1872 – 1889. Casuta a devenit Muzeul Memorial Ion Creanga la 15 aprilie 1918.

Manastirile pictate din Bucovina

Putem spune ca nordul Moldovei abunda de manastiri ortodoxe construite la sfarsitul secolului XV, inceputul secolului XVI. Despre picturile interioare si exterioare care le infrumuseteaza s-a auzit pana hat departe, peste mari si tari, incat au fost incluse printre cele 7 minuni ale Romaniei. Opt dintre manastirile care infrumuseteaza Bucovina au fost inscrise pe lista patrimoniului cultural mondial al UNESCO. Este vorba de Manastirea Arbore (cu hramul „Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul”), Manastirea Humor (hramul „Adormirea Maicii Domnului”), Manastirea Moldovita (hramul „Buna Vestire”), Manastirea Patrauti (hramul „Sfanta Cruce”), Manastirea Probota (hramul „Sfantul Nicolae”), Manastirea Voronet (hramul „Sfantul Gheorghe”) si Manastirea Sucevita (hramul „Invierea Domnului”).

Sibiul istoric

Centrul Istoric al orasului Sibiu (sau Hermanstadt, vechea sa denumire) a fost construit pe locul unei vechi asezari slave de catre colonistii sasi din zona Rin – Mosela (la sfarsitul secolului XII). Centrul a fost mentionat pentru prima data in 1191 sub numele de Cibinum (Orasul de Sus) intr-un document descoperit la Vatican, insa prima atestare documentara sub numele de Hermanstadt dateaza din 1366.

In secolul XIV, Sibiul devenise mare centru comercial si cea mai importanta cetate germana din Transilvania; pe atunci, existau in oras 19 bresle. Tot la Sibiu a fost publicata si prima carte in limba romana (la 1544 – Catehismul Lutheran).

Cele mai importante obiective turistice din Sibiu sunt palatul Brukenthal si Biserica Romano – Catolica Sfanta Treime. Insa merita vizitat la pas intregul oras, inclus pe buna dreptate pe lista celor 7 minuni ale Romaniei.

Cauti cazare? Intra aici!