5 Sate romanesti perfecte pentru agroturism

Sursa foto: Alxcrs/Shutterstock.com

Daca traiai cu impresia ca peisaje rustice superbe se gasesc doar in tari precum Franta, Anglia sau Elvetia, ei bine, te inseli. Plaiurile mioritice adapostesc sate de poveste, inconjurate de peisaje absolut fermecatoare, numai bune de vizitat intr-o escapada de doua-trei zile cand vrei sa te indepartezi putin de aglomeratia si de forfota urbana.

Iata, in randurile de mai jos, 5 dintre cele mai frumoase sate romanesti:

1. Moieciu. Cine nu a auzit de pitoreasca localitate Moieciu din Tara Barsei, situata la doar 30 de kilometri de municipiul Brasov? Nu este doar un loc bun de poposit pentru a te bucura de unele dintre cele mai frumoase peisaje montane pe care le gazduieste Romania, dar este, de asemenea, un sat apropiat de cateva obiective turistice extrem de importante precum Castelul Bran, Parcul Natural Bucegi, Pestera Liliecilor, varful La Om, Cascada La Chisatoare si Biserica Adormirea Maicii Domnului.

Mai mult, in Moieciu se gasesc o sumedenie de pensiuni rustice tare atractive, cum este si Pensiunea Podul Turcului.

2. Barsana. Trecand in revista tinuturile maramuresene, nu putem sa nu mentionam superba localitate Barsana, care impresioneaza atat prin peisajele sale deluroase verzi, cat si prin celebra manastire Barsana, considerata de multi a fi „Muntele Athos de Maramures”. Lacasul de cult dateaza din secolul al XVI-lea si a fost ridicat de catre domnii Dragosesti. La o distanta foarte mica de aceasta manastire se gaseste un alt asezamant religios ce merita vizitat, Biserica din lemn Barsana, a carei importanta istorica este apreciata chiar si de cei de la UNESCO, care au inclus-o în Patrimoniul Mondial. Bucura-te de stradutele serpuite ce te duc printre fel si fel de case traditionale romanesti si admira peisajele maramuresene atat de frumoase!

Locuri de cazare in apropiere de Barsana poti gasi accesand urmatorul link.

3. Sfantu Gheorghe. Unul dintre cele mai frumoase locuri din Romania este, fara doar si poate, Delta Dunarii! Iar unul dintre satele in care sa poposesti pentru a vizita frumusetile deltei este Sfantu Gheorghe. Sfantu Gheorghe este, de fapt, locul in care Dunarea se intalneste cu Marea Neagra, un taram ce pare a fi uitat de civilizatie, lipsit de masini, claxoane si de problemele urbane. Are plaje linistite, este adesea strabatut de cai salbatici si ofera unele dintre cele mai magnifice apusuri din toata lumea. De apreciat, de asemenea, gastronomia locala, unde delicioasele preparate din peste sunt vedetele bucatariei!

Locuri de cazare in zona poti gasi in acest link!

4. Fundata. În Romania, exista 13 sate care au statutul de sat de interes turistic sau de sate turistice. Fundata este unul dintre acestea. Dezvoltat la o altitudine de 1304 metri, satul Fundata este cea mai inalta localitate din intreaga tara. Acesta este situat chiar la jumatatea distantei dintre Rucar si Bran, la poalele muntilor Bucegi si Piatra Craiului. Cu crestele montane mai mereu acoperite de zapada, cu capitele de paie si cu casele din lemn, Fundata este, cu siguranta, un loc pitoresc ce aduce liniste si multa bucurie in sufletele vizitatorilor. In plus, in apropierea sa se gasesc alte obiective turistice de interes precum Lacul Vidraru, Pestera si Cheile Dambovicioara si Monumentul Eroilor Romani din Primul Razboi Mondial.

Locuri de cazare in Fundata poti gasi in urmatorul link.

5. Tohani. Ai visat vreodata sa petreci un sejur intr-un loc in care se produc unele dintre cele mai bune vinuri facute din strugurii romanesti, cum ar fi Pinot Noir, Chardonnay, Merlot sau Cabernet Sauvignon? Pare incredibil, dar aceste vinuri sunt produse pe plaiurile mioritice, in fermecatorul sat Tohani din judetul Prahova. Viziteaza frumoasa localitate si cufunda-te in atmosfera-i linistita, savurand vinurile locale. Vei avea, in mod cert, un sejur mai mult decat reusit!Locuri de cazare in apropiere poti gasi in acest link!