5 aplicatii de mobil care ne ajuta atunci cand calatorim

Aplicatii de mobil care ne ajuta in calatoriile noastreBagajele sunt gata si asteapta langa usa sa fie incarcate in masina. Ai verificat si ultimul lucru de pe lista, foarte prevazator (ca orice mare amator de calatorii), si acum te gandesti sa incui si sa pleci. Sigur n-ai uitat nimic? Telefonul mobil – il ai in buzunar. Dar fara o aplicatie adecvata, mobilul nu prea face doi bani in ziua de azi. Asa ca uite ce aplicatii iti sugeram noi sa descarci repede pe telefon, ca sa ai o excursie placuta si reusita.

”Delta Danube”

Pentru cei care calatoresc in Delta Dunarii, aceasta aplicatie este extrem de utila; contine pe langa informatii despre istoria zonei, cultura si ariile protejate ale Rezervatiei Biosfera Delta Dunarii, foarte multe informatii utile pentru amatorii de calatorii. Sfaturi de calatorie, reguli de vizitare si mai ales descrierea traseelor turistice – este foarte util, in conditiile in care poti opta pentru fiecare din cele noua trasee terestre si 15 trasee navale. La fel de importanta este si localizarea, care poate fi facuta in orice moment cu aceasta aplicatie – poti afla mult mai usor unde este hotelul la care esti cazat sau in ce directie trebuie sa mergi pentru un anumit obiectiv turistic. Atuul acestei aplicatii este sectiunea ”Urgente”, unde sunt prezentate informatii esentiale in cazul in care te ratacesti sau ai nevoie de ajutor – amatorii de calatorii stiu cu siguranta cat de important este acest serviciu.

INFO:
• Aplicatia poate fi descarcata atat in limba romana, cat si in engleza, pentru dispozitive iOS sau Android. Ambele variante pot fi descarcate de pe deltadunarii.info.
• Aplicatia functioneaza si offline, in cazul in care nu ai semnal sau retea la un moment dat.
• Dimensiunea aplicatiei: aproape 70 Mb.

”Ce sa vezi”

Poate ca ti-ai facut temele acasa, ca un amator de calatorii constiincios, si ai facut o lista cu obiectivele turistice pe care vrei sa le vizitezi. Dar se intampla sa mai uiti sau pur si simplu sa nu fii la curent cu toate frumusetile zonei. Cel mai indicat ar fi sa descarci o aplicatie care sa te scuteasca de aceste inconveniente. ”Ce sa vezi” este o aplicatie romaneasca get-beget, care iti indica in primul rand pozitia ta pe harta si obiectivele din jur. Informatiile sunt bine documentate: contin galerie foto, costurile biletelor de intrare la obiective, programul de vizitare, oferte de cazare, lista restaurantelor din zona. In plus, aplicatia poate crea un traseu personalizat, cu distanta in km si timpul estimat al fiecarei calatorii, in functie de locatia in care va aflati.

INFO:
• Aplicatia poate fi descarcata in limba romana de pe cesavezi.ro.
• Dimensiunea aplicatiei: 6.6 Mb

”Trip Planner”

Daca va numarati printre amatorii de calatorii obsedati de detalii si de ideea de a organiza o calatorie pana in cel mai mic amanunt, atunci aceasta aplicatie este ceea ce va trebuie. Cu Trip Planner puteti sa va intocmiti propria lista (impartita in noua categorii) cu obiectele pe care trebuie sa le puneti in bagaj, ca sa fiti siguri ca nu uitati nimic. Locatia in care sunteti este selectata automat prin GPS si indicata pe harta. In plus, puteti sa adaugati pe parcurs destinatii optionale pe traseu.

INFO:
• Poate fi descarcata de aici.
• Dimensiunea aplicatiei: 969.5 Kb

”AccuWeather – Weather for Life”

Unul dintre amanuntele de care tineti mai intotdeauna cont atunci cand organizati o calatorie este starea vremii. Perioada in care alegeti sa porniti intr-o calatorie este la fel de importanta ca si hotelul selectat. De multe ori, turistii schimba perioada calatoriei, sau chiar o anuleaza, in functie de starea vremii. Pentru ca acest lucru sa fie mai facil, creatorii de aplicatii mobile au lansat AccuWeather – Weather for Life. Aceasta aplicatie, disponibila atat in varianta pentru Android, cat si pentru iOS, ofera prognoza actualizata in functie de orasul in care va aflati, avand posibilitatea sa va personalizati informatiile consultand prognoza pe zile sau ore. Atuul ei in fata celorlalte aplicatii este faptul ca dispune de mai multe detalii privind vizibilitatea, presiunea atmosferica, nebulozitatea sau indicele UV din atmosfera.

INFO:
• Aplicatia poate fi descarcata de pe windowsphone.com
• Dimensiunea aplicatiei: 5 Mb

”Trip Budget Calculator”

Cu aceasta aplicatie poti sa-ti calculezi bugetul atunci cand iti planifici plecarile in calatorii. Si nu-i de ici, de acolo. Vorbim de costurile estimative pentru carburant, cazare sau mancare, in moneda locala. Aceasta aplicatie iti da posibilitatea sa introduci preturile pentru diverse categorii de activitati, dupa care vei obtine o imagine clara a bugetului total. Mai mult, Trip Budget Calculator iti va arata si cat valoreaza acele costuri in moneda locala a tarii de destinatie.

INFO:
• Aplicatia are patru variante de limba (engleza, germana, spaniola si catalana) si poate fi descarcata de aici
• Dimensiunea aplicatiei: 191 Kb