Topul celor mai frumoase rezervatii naturale din Romania

Victor Maschek/Shutterstock.com

Victor Maschek/Shutterstock.com

Romania are in prezent peste 10 parcuri nationale in cadrul carora se gasesc numeroase rezervatii naturale. Diferite de altele prin unicitate si frumusete, rezervatiile Biosferei Delta Dunarii, cea a Cazanelor Mari si Cazanelor Mici si Rezervatia marina 2 Mai sunt de departe cele mai spectaculoase rezervatii naturale de la noi din tara.

  1. Rezervatia Biosferei Delta Dunarii

Unica delta din lume declarata rezervatie a biosferei, coltul de rai din judetul Tulcea este una dintre cele mai mari atractii turistice din zona de est a tarii. Cu o suprafata de peste 580 000 de hectare, Rezervatia Biosferei ocupa peste 2,5 % din suprafata Romaniei. Delta Dunarii este recunoscuta pentru ca a reusit sa pastreze o biodiversitate mai ridicata, cu numeroase specii care se gasesc foarte rar sau lipsesc cu desavarsire din alte zone ale continentului.

Valoarea Biosferei Delta Dunarii a fost confirmata odata cu includerea rezervatiei in Lista Patrimoniului Mondial Cultural si Natural, in anul 1990.

In Rezervatia Biosferei Delta Dunarii se pot gasi exemplare de mistret, liliac, caprioara, dihor, bursuc, nutrie, nurca, vidra, sacal si pisica salbatica. Pe langa mamifere, in Delta se gasesc numeroase specii de pasari precum pescarusi, lopatari, berze albe, pelicani si rate cu ciuf.

  1. Rezervatia Naturala Cazanele Mari si Cazanele Mici

Rezervatia Naturala Cazanele Mari si Cazanele Mici se intinde pe o suprafata totala de 215 hectare, incluzand portiunea in care Dunarea strabate cea mai ingusta si cea mai spectaculoasa zona a Defileului Dunarii. Cazanele Dunarii reprezinta bucata de pamant situata intre gurile de varsare ale raurilor Plavisevita si Ogradena, fiind impartita in doua de un golf semicircular, bazinetul Dubova.

Cazanele Mari se intind pe 3,8 kilometri intre Plavisevita si bazinetul Dubova si sunt formate din masivul calcaros Ciucarul Mare. Cazanele Mici reprezinta portiunea limitata de bazinetul Dubovei si Ogradena, avand o lungime de 3,6 kilometri.

Flora din zona Cazanelor este una variata, aici gasindu-se numeroase exemplare de arborete de fag, mojdrean si alun turcesc. Tot in Rezervatia Naturala Cazanele Mari si Cazanele Mici se gasesc plante protejate precum laleaua Cazanelor, stanjenelul de stanca si sipica de rapa.

  1. Rezervatia marina 2 Mai

Rezervatia marina 2 Mai reprezinta suprafata cuprinsa intre localitatea 2 Mai si granita cu Bulgaria. Localizata in sudul litoralului romanesc, rezervatia naturala se intinde pe circa 5000 de hectare si adaposteste o varietate larga de specii rare sau aflate pe cale de disparitie. In Rezervatie se gasesc aproape toate tipurile de habitate prezente pe litoralul romanesc si mai mult de 250 de specii de flora si fauna maritima.

Printre obiectivele principale ale rezervatiei se numara studierea mediului marin intr-o zona cu impact antropic redus, protectia habitatelor si a diversitatii peisajului marin subacvatic si mentinerea interactiunii armonioase ale omului cu natura. Pe langa activitatile stiintifice, aici sunt permise si activitatile educationale, recreative si cele de scufundare.