Satu Mare – ghid de oras

Satu MareSatmarul (denumirea veche a orasului Satu Mare) este un oras de granita, aflandu-se la doar opt kilometri de frontiera romano – maghiara Petea, asa ca nu putea fi lipsit de influentele maghiare, germane sau ucrainene. Ca sa nu mai vorbim de obiceiurile romanesti de prin partea locului, si ele la fel de diferite fata de celelalte zone din Romania. Macar pentru aceasta diversitate culturala – fara sa uitam de frumusetea lui naturala – merita sa vizitati orasul de pe lunca Somesului.

Cum ajungi la Satu Mare

Cu avionul: Pozitia strategica a orasului a fost dintotdeauna un atu pentru construirea unui aeroport, astfel ca Satu Mare se poate lauda cu prezenta unuia dintre cele mai vechi aeroporturi din Romania – infiintat in 1936 printr-un Decret Regal. Astazi, pe Aeroportul International din Satu Mare opereaza compania Tarom, avand curse regulate spre marile orase din tara si strainatate. Asa ca daca vii din Bucuresti sau Constanta, cel mai indicat este sa calatoresti cu avionul.
Adresa: Soseaua Satu Mare – Zalau, km 9,5, Satu Mare
Telefon: 0261-768640

Cu masina: Poti sa ajungi relativ repede cu masina la Satu Mare daca vii dinspre Cluj – Napoca, Oradea, Baia Mare sau dinspre punctele de frontiera cu Ungaria si Ucraina. De regula, cei care vin dinspre Budapesta folosesc traseul Budapesta – Debrecen – Petea – Satu Mare, facand in total vreo sapte ore. Daca totusi vrei sa mergi din Bucuresti la Satu Mare cu masina personala, foloseste unul din traseele Bucuresti – Brasov – Targu Mures – Cluj Napoca – Satu Mare sau Bucuresti – Pitesti – Sibiu – Cluj Napoca – Satu Mare. In ambele variante vei face intre 9 si 12 ore.

Cu trenul: Poti calatori la clasa I sau a II-a daca urmezi trasee scurte, de la Baia Mare, Oradea sau Jibou. Pentru un drum lung precum cel din Bucuresti, alege vagonul de dormit sau cuseta.

Unde sa te cazezi

Hotel Astoria***

Hotelul este situat in centrul orasului Satu Mare, chiar langa parcul central din localitate, asa ca daca alegi sa te cazezi la Hotel Astoria, vei fi la doi pasi de toate atractiile turistice ale orasului. Camerele sunt amenajate in stil clasic si dispun de internet wi-fi gratuit. Restaurantul hotelului serveste preparate din bucataria internationala. In plus, locatia este la doar zece km distanta de aeroport si la o distanta asemanatoare fata de granita cu Ungaria, in caz ca vrei o mica escapada.
Tarif: 160 lei/noapte camera twin, cu mic dejun

Vila Tineretului***

Vila se afla intr-o zona linistita a orasului (la zece minute de centru), ferita de trafic si la foarte mica distanta de Strandul Termal, una dintre principalele atractii ale orasului. Poti chiar sa iei si animalutul de companie, daca acesta este de talie mica – politica locatiei accepta animale de companie. Vila are amenajata o gradina interioara, cu un foisor in care poti sa te relaxezi la o cafea. Din foisor ai acces la Barbeque Grill, unde iti poti potoli foamea si pofta cu un gratar savuros.
Tarif: 90 lei/noapte/persoana in camera dubla, fara mic dejun

Pensiunea Regal***

Construita in 2005, pensiunea poate fi localizata nu departe de centrul orasului, avand ca punct de reper magazinul Billa. Camerele dispun de baie proprie, tv, aer conditionat. minibar si internet wireless. In restaurantul cu specific traditional al pensiunii te asteapta o multime de preparate gatite ”ca la mama acasa”.
Tarif: 100 lei/persoana/noapte, cu mic dejun

Unde sa mananci

Sunt multe locuri in Satu Mare unde se mananca bine. Sa nu te mire insa, atunci cand vei comanda ceva de mancare, ca vei primi portii mai mult decat generoase. Asa ca ai grija cate feluri comanzi!

Moara cu noroc
Restaurantul de pe strada Avram Iancu nr.2 nu duce lipsa de clienti. Si nici un client nu pleaca infometat de aici, pentru ca mancarea este excelenta. Nu o spunem noi, ci oaspetii care i-au incercat bucatele si au laudat mai ales ciorbele gatite dupa retete traditionale. Ca sa nu mai spunem ca vei primi, ca aperitiv, un platou cu branzeturi si ceapa rosie din partea casei. Merita sa incerci pulpa de gasca cu fructe la cuptor.
Rezervari: 0261-750345

Hanu‘ lui Gica
Ei, aici de tine, daca esti adeptul bucatariei traditionale! Si ce bucatarie! Supa crema de ceapa, tocanita de pipote cu mamaliguta, bob gujas sau caltabos la cuptor cu mamaliga. Iar la desert, incearca o portie de Varga Beles (taietei cu branza). Sau ia-o la pachet, caci nu vei mai gasi asa ceva in alta parte. Daca ti-am facut pofta, iti dam repede si adresa: strada Aurel Vlaicu nr. 111.
Rezervari. 0751-216982

Ce sa vizitezi

Turnul Pompierilor
Construit intre anii 1903 – 1904, turnul are o inaltime de 45 de metri si pereti grosi de 80 m. Turnul reprezinta un simbol al orasului; in plus, merita vizitat macar pentru panorama pe care o ofera asupra orasului, daca vei urca in varful lui. Pretul unui bilet de intrare este de 3 lei pentru adulti si 2 lei pentru copii. Poate fi vizitat in fiecare zi de marti pana duminica, intre 12:00 si 19:00.

Catedrala Ortodoxa
Este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Satu Mare, situat in parcul de pe bulevardul Vasile Lucaciu. A fost construita intre anii 1932 – 1937 si poarta hramul “Adormirea Maicii Domnului”. Catedrala este renumita datorita corului, care are o traditie de peste 75 de ani si un bogat fond documentar – vorbeste despre bisericile romanesti din interiorul cetatii Satmar si despre lupta romanilor impotriva campaniei de deznationalizare a episcopiei de Muncaci.

Sinagoga
Din cele trei sinagogi si 25 de case de rugaciuni care existau la inceputul secolului XX in Satu Mare (un oras in care convietuiau un numar insemnat de evrei, alaturi de romani), a ramas aceasta sinagoga, amplasata pe strada Decebal nr. 6. Construit in stil maur intre anii 1889 si 1892, ansamblul cuprinde alaturi de sinagoga un Templu si o Casa de rugaciune. Faptul ca au fost construite la interval de 50 de ani arata cat de diferite sunt cele trei cladiri. Chiar si destinatiile lor difera: sinagoga este exclusiv o casa de rugaciune, iar templul este folosit adeseori pentru gazduirea diferitelor activitati culturale.

AquaStar si Nord Vest Termal Park
Ei, putina distractie nu strica nici la Satu Mare, mai ales ca orasul are doua zone de agrement adevarate, la AquaStar (singurul aquapark din regiune, dat in folosinta in 2013) si Nord Vest Termal Park. AquaStar se afla la doar trei kilometri de centrul istoric al orasului Satu Mare. Strandul Termal Park dispune de sase bazine (unul cu apa termala) si un rau curgator de 274 de metri, pe care poti sa te dai cu colacul.

Cauti cazare? Intra aici!