Prima oara in Transilvania? Iata ce nu trebuie sa ratezi!

Pare imposibil ca cineva care s-a nascut si a crescut in Romania sa nu fi auzit de Transilvania, Dracula si al sau castel, Sighisoara sau faimoasa salina de la Turda. Chiar si asa, sunt foarte putini cei care chiar ajung sa viziteze toate comorile pe care Ardealul le adaposteste pe teritoriul lui. Daca te-ai hotarat sa pleci intr-o expeditie mai lunga in Transilvania sau sa vizitezi pentru prima data meleagurile ardelenilor, iata ce locuri nu trebuie sa ratezi!

Transilvania este asociata adesea cu imaginea temului Conte Dracula si a celorlalte creaturi malefice care se presupune ca ar da tarcoale satelor ardelenesti. Noi nu l-am vazut nici pe stimatul si nici alte rude d-ale sale, asa ca pana la proba contrarie noi prezentam Transilvania ca un taram de poveste (deloc infricosator), unde oamenii traiesc in pace si armonie, iar traditiile sunt litera de lege pentru fiecare locuitor. Pentru noi, Transilvania este despre simplitate, natura, istorie, traditie si cultura. Transilvania este locul in care poti sa descoperi unele dintre cele mai frumoase sate din Europa (vezi Viscri, Saschiz, Valea Viilor, Biertan si altele), dar si centre culturale foarte dezvoltate (precum Cluj Napoca, Targu Mures, Sibiu si Brasov). Acest mix interesant de modern si traditional da o nota aparte regiunii central vestice si o pune in topul celor mai cautate destinatii din Europa Central-Estica.

Acestea fiind spuse, ne face mare placere sa iti prezentam cele mai faine locuri din Transilvania, si incepem:

  • Cetatea Sighisoara

Cristian Balate/Shutterstock.com

Chiar daca este prima, a cincea sau a zecea oara cand vizitezi Transilvania e musai sa faci o plimbare pe stradutele cetatii. Cunoscuta in special datorita caselor colorate si frumusetii aparte a constructiilor, Sighisoara este singura cetate locuita din partea estica a Europei (se crede ca ar fi chiar singura din intreg continentul). In apropiere de intrarea in cetate troneaza unul dintre cele mai importante obiective turistice – Turnul cu ceas – , iar la cativa pasi se afla casa in care s-a nascut Vlad Tepes, domnitorul care a servit drept inspiratie pentru crearea personajului Dracula. Pe langa acestea, turistii ajunsi aici se inghesuie sa vada Biserica din Deal, Scoala din Cetate, Scara Scolarilor, Piata Cetatii si Turnul Fierarilor.

Citeste si: Sighisoara – ghid de oras

Vrei sa descoperi Sighisoara pentru cel putin doua zile? Cauta cazare pe www.travelminit.ro

  • Brasov

Balate Dorin/Shutterstock.com

Orasul situat la poalele Muntelui Tampa este una dintre cele mai vizitate locatii de la noi din tara, atat de turistii romani, cat si de cei straini. Cunoscut si sub numele de “Hollywood-ul Romaniei” datorita semnului de deasupra orasului, Brasovul are o paleta extrem de variata in materie de obiective turistice. De la cladiri medievale, muzee si biserici interesante, pana la parcuri de aventura si parcuri acvatice, Brasov te va surprinde si incanta in acelasi timp la fiecare pas. Printre obiectivele turistice care n-ar trebui sa iti scape in timpul primei vizite se numara Biserica Neagra, Piata Sfatului, Strada Sforii, Bastionul Tesatorilor si Poarta Ecaterinei.

Citeste si: Piata Sfatului din Brasov – o poarta deschisa catre trecut

  • Saschiz

Balate Dorin/Shutterstock.com

Atestat la inceputul secolului al XIV-lea, satul Saschiz din judetul Mures este unul dintre principalele atractii turistice aflate pe lista strainilor. Fiind o localitate populata preponderent de sasi, Saschiz este un centru cultural extrem de important pentru comunitatea nemteasca. Biserica fortificata ridicata in secolele XIV-XV este de departe cel mai popular obiectiv turistic din sat. Desi in ziua de azi ansablul fortificat a mai pastrat doar o mica parte din forma de altadata, odinioara cetatea avea ziduri inalte de 9 metri si numeroase mecanisme de aparare. Cu exceptia acesteia, in Saschiz mai poti vizita Cetatea Taraneasca amplasata pe dealul de langa Biserica Evanghelica Fortificata.

Citeste si: Saschiz – satul din Transilvania care pare rupt din Rai

  • Sibiu

trabantos/ Shutterstock.com

Sibiu este cu siguranta unul dintre cele mai spectaculoase orase de la noi din tara. Renovat acum 11 ani, Sibiul a reusit sa castige teren in fata multor locatii de la noi din tara si din strainatate datorita evenimentelor gazduite si titlurilor obtinute. Cel mai important titlu a fost cel de Capitala Europeana a Culturii detinut in 2007 – titlu care a contribuit semnificativ la remarcarea Sibiului ca destinatie turistica.

Considerat a fi unul dintre cele mai potrivite si linistite orase in care sa traiesti din Romania, Sibiul se mandreste cu o multime de companii si fabrici care ajuta la dezvoltatea economiei si la atragerea de noi locuitori. Cand vorbim de turism, Sibiu sta excelent la acest capitol. Palatul Brukenthal, Muzeul ASTRA, Podul Minciunilor, Catedrala Luterana si Turnul Dulgherilor sunt doar cateva dintre obiectivele care nu trebuie sa iti scape.

Citeste si: Ce spune legenda Podului Minciunilor? Afla mai multe informatii despre unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Sibiu

  • Biertan

Angyalosi Beata/Shutterstock.com

La numai 80 de kilometri de Sibiu se afla acest paradis medieval – ascuns pentru mult timp de ochiul vigilent al turistilor – care pare ca detine secretul vietii vesnice. In Biertan, satul cu pricina, timpul parca a stat in loc si oamenii traiesc o eternitate. Acoperisurile caselor descriu unul dintre cele mai frumoase peisaje de la noi din tara si, totodata, ascund legende, povesti si obiceiuri de mult uitate de catre ceilalti.

Construit in jurul bisericii fortificate, Biertan este genul acela de loc pe care nu vrei sa il mai parasesti dupa ce il descoperi. Desi se bucura de un singur obiectiv turistic mare – Biserica din centrul orasului – Biertan reuseste sa cucereasca inimile tuturor turistilor care ajung aici. Noi credem ca este un must-see, insa iti recomandam sa te convingi singur!

Citeste si: Satul Biertan din Transilvania si cetatea cu acelasi nume

  • Cluj Napoca

Alex Ionas/Shutterstock.com

“Capitala Ardealului” este un oras vibrant, plin de obiective turistice si oportunitati de tot felul. De la restaurante si cafenele care mai de care mai deosebite, pana la muzee, festivaluri si targuri interesante, Clujul le are pe toate. Descopera unul dintre cele mai dezvoltate orase de la noi din tara si lasa-te fermecat de graiul dulce (si linistit) al ardelenilor.

Daca te hotarasti sa stai mai multe zile la Cluj, trece-ti pe lista urmatoarele obiective: Cetatuia, Piata Unirii, Parcul Central, Gradina Botanica (despre care se spune ca ar fi cea mai frumoasa din Romania), Parcul Etnografic Romulus Vuia, Teatrul National si Bastionul Croitorilor.

Citeste si: Cluj – ce sa vizitezi in 2 zile

Salina Turda

Fotokon/Shutterstock.com

Dornic de aventura? Da o tura pana la Salina de la Turda si-ti vei astampara setea de cunoastere. Pe langa nenumaratele beneficii pe care le are asupra organismului nostru, acest loc se lauda si cu o multime de modalitati de petrecere a timpului liber.  Teren de minigolf, mese de biliard, teren sintetic de fotbal, loc de joaca pentru copii cu tobogane si alte elemente distractive, bowling si un amfiteatru cu 200 locuri, toate acestea te asteapta in salina ultra moderna de la Turda.

Citeste si: Salina Turda – cand sa o vizitezi si de ce?

  • Viscri

Calin Stan/Shutterstock.com

Poate cel mai cunoscut sat de sasi de la noi din tara, Viscri este cu siguranta una dintre cele mai interesante si mai cautate destinatii turistice de la noi din tara. Odinioara un sat fara nicio urma de turisti, Viscri a devenit o adevarata senzatie in randul turistilor straini dupa ce Printul Charles al Marii Britanii a inceput sa viziteze in mod constant acest satuc uitat de lume din inima Transilvaniei. Simplitatea locurilor, bunatatea oamenilor si prezenta traditiilor au fost doar cateva dintre motivele pentru care Printul Charles s-a indragostit iremediabil de Viscri. Acum e randul tau, descopera satul magic din inima Transilvaniei si spune-ne ce te-a impresionat pe tine in Viscri.

Citeste si: Satul Viscri – comoara din Transilvania unde traditiile au supravietuit timpului

  • Transfagarasan

mandritoiu/Shutterstock.com

Cel mai spectaculos drum din Europa, unele dintre cele mai frumoase privelisti din Romania si adrenalina la maximum – pe scurt, Transfagarasan. Cine n-a ajuns pana acum pe Transfagarasan ar face foarte bine sa “remedieze aceasta greseala” printr-o vizita de cel putin cateva zile la Balea Lac. Incarca-te cu energie si relaxeaza-te intr-unul dintre cele mai wow locuri de la noi din tara.

Citeste si: O idee de weekend: traseu pe Transfagarasan

Ti-a facut cu ochiul macar una dintre destinatiile prezentate mai sus? Lasa-ne intr-un comentariu motivul pentru care ai ales-o si de ce n-ai reusit pana acum sa ajungi acolo.