De ce iubim Romania? 4 documentare pe care trebuie sa le vezi

Balate Dorin/Shutterstock.com

In sufletul oricarui roman, dragostea pentru Romania are un loc aparte si indiferent de unde se afla, aceasta nu dispare. Din aceasta dragoste de tara si de valorile traditionale romanesti s-au nascut diferite proiecte care au ajutat la promovarea frumusetilor naturale si culturale ale tarii noastre. Cele mai rasunatoare au fost cele in format video care au fascinat deopotriva romanii si strainii datorita cadrelor superbe surprinse pe teritoriul tarii. Astazi va invitam sa urmariti cele mai interesante si apreciate documentare ce prezinta frumusetile Romaniei.

  • Wild Carpathia (4 episoade)

Seria de videoclipuri ajunsa deja la al patrulea episod a fascinat o lume intreaga prin perspectiva inedita din care este privita Romania. Realizata de jurnalistul britanic Charlie Ottley, seria cuprinde elemente culturale, naturale si sociale din arealul din jurul muntilor Carpati.

Primul episod prezinta viata locuitorilor din satele de munte, vegetatia luxurianta din muntii romanesti si fauna surprinzatoare care se adaposteste in ea. Cadrele surprinse in muntii Carpati au facut inconjurul lumii si au contribuit la crearea sau consolidarea unei imagini pozitive asupra turismului romanesc si totodata au justificat potentialul tarii noastre in acest domeniu.

Cel de-al doilea episod are in prim plan teritoriul din zona de sud a tarii, orasul Baile Herculane, defileul Portile de fier si castelul Peles. Cu un succes rasunator, asemanator primului episod, cel de-al doilea din seria “Wild Carpathia” a conturat si mai bine imaginea Romaniei in ochii turistilor straini.

Penultimul episod prezinta viata maramuresenilor, traditiile practicate in aceasta zona si peisajele superbe pe care cei ce ajung aici le pot admira. In timpul filmarilor nu sunt ocolite nici manastirile din Bucovina, nici Parcul National Caliman, ci dimpotriva sunt prezentate in toata splendoarea lor.

Ultimul episod, “Wild Carpathia IV”, a fost finalizat de curand si reprezinta darul pe care jurnalistul Charlie Ottley doreste sa il lase generatiilor viitoare. El spera ca prin intermediul acestor documentare despre Romania sa traga un semnal de alarma asupra protejarii patrimoniului cultural din tara noastra si, de asemenea, spera sa atraga cat mai multi turisti pe meleagurile romanesti.

  • Wildes Rumanien – Romania salbatica

Unul dintre cele mai complete documentare cu privire la fauna Romaniei, Wildes Rumanien, este unul dintre filmele care te vor captiva prin imaginile inedite si povestile fascinante despre animalele ce se adapostesc pe teritoriul tarii noastre. In functie de anotimp, locul in care se gasesc si ritualurile practicate, animalele sunt prezentate pe rand, cu calm si rabdare, atentie si dragoste pentru a putea fi cunoscute si mai bine de publicul larg.

  • Descopera Romania cu Peter Hurley

Peter Hurley este un irlandez ce a venit in Romania la varsta de 26 de ani si de atunci n-a mai vrut sa paraseasca tara din jurul Carpatilor. Indragostit fiind de meleagurile romanesti a decis sa realizeze o calatorie inedita ce avea ca punct de pornire Cimitirul de la Sapanta si linia de sosire la Bucuresti. In drumul sau, Peter Hurley descopera ospitalitatea romanilor, traditiile lor, bunatatea lor si bucatele delicioase ce le puneau pe masa. Dupa aceasta calatorie fascinanta in care descopera adevarata Romanie, irlandezul decide sa scrie o carte in care sa detalieze intamplarile din timpul aventurii sale. In anul 2016 reface calatoria, de data aceasta insotit de o echipa de filmare si prezinta tuturor spiritul taranului roman.

  • This is Brasov

“This is Brasov” este un video scurt, realizat de un roman mandru de orasul in care locuieste. Prezentand cateva cadre spectaculoase cu orasul devenit faimos peste mari si tari datorita legendei Contelui Dracula, filmul “This is Brasov” a impresionat sute de mii de oameni, strangand in aproape doi ani 385000 de vizualizari.


Dor de Brasov? Fa-i o vizita intr-un weekend si bucura-te de frumusetile acestui oras sublim. Rezerva aici o camera la una dintre unitatile de cazare din oras – https://hotelguru.ro/brasov