Colibita: plaje artificiale si trasee montane la 850 de metri altitudine

Lacul ColibitaCe spuneti de un loc in care puteti sta pe o plaja cu nisip fin in timp ce admirati crestele muntilor? Cu siguranta, este varianta ideala pentru o vacanta reusita! De aceea, ne-am gandit ca, in cadrul acestui articol, sa va dezvaluim o destinatie turistica mai putin cunoscuta in Romania, care va ofera marea si muntele in acelasi loc!

Este vorba despre statiunea Colibita, ce face parte din comuna Bistrita Bargaului, judetul Bistrita-Nasaud. Situata intre muntii Bargau si Calimani, statiunea a fost construita in jurul lacului de acumulare cu acelasi nume, ce se intinde pe o suprafata de 15 kilometri. Turistii pot sta la plaja in locurile special amenajate de catre proprietarii pensiunilor si pot inota in apa racoroasa in timp ce admira peisajele montane spectaculoase de la aproximativ 850 de metri altitudine.

Desi a fost un loc mai putin cunoscut pana nu demult, statiunea este vizitata tot mai des de turistii romani care vor sa aiba parte de o vacanta linistita, departe de agitatia marilor orase si aglomeratia specifica statiunilor de pe litoral. Mai mult, si multi dintre romanii care locuiesc in strainatate aleg sa isi petreasca cateva zile in statiunea bistriteana.

Activitati

Datorita amplasarii statiunii Colibita pe malul lacului artificial de acumulare cu acelasi nume, puteti incerca o varietate de activitati de recreere.

Sporturile nautice sunt cele mai populare printre turistii care ajung la Colibita. Puteti inchiria caiace sau hidrobiciclete pentru o plimbare pe lac. De asemenea, iubitorii de sporturi extreme si adrenalina pot practica rafting pe raul Bistrita, iar pentru cei ce prefera muntele, exista posibilitatea de a strabate traseele montane din jur (excursii la izvorul de apa minerala Borcut, traseu pana in Varful Bistricioru) sau de a practica ciclismul montan.

Daca alegeti perioada de iarna pentru a merge la Colibita, puteti schia in statiunile din apropiere: in pasul Tihuta, la Vatra Dornei sau la Borsa.

Cazare si preturi

Pentru cei care se gandesc sa petreaca mai multe zile in statiunea bistriteana, o noapte de cazare la una dintre pensiunile din jur porneste de la 70 de lei, pentru o camera dubla, obisnuita, si poate ajunge la 200-300 de lei. De asemenea, exista si optiunea inchirierii unui bungalow de lux, pretul acestuia ajungand la 100 de euro pe noapte. Unitati de cazare in zona puteti gasi pe HotelGuru.ro

Cum ajungeti aici?

Statiunea Colibita se afla la aproximativ 45 de kilometri de Bistrita, pe drumul spre Vatra Dornei, E576. Dupa iesirea din comuna Prundul Bargaului, exista doua variante pentru a ajunge in statiune: prin Bistrita Bargaului sau prin Tiha Bargaului si apoi, prin satul Muresenii Bargaului.

Din Bucuresti, cel mai usor se ajunge aici cu masina, urmand E60 pana in Targu Mures, apoi E578 pana in localitatea Prundul Bargaului si DJ173A pana la Colibita.

Lacul Colibita 3