Ce putem face intr-un weekend in muntii Apuseni?

Muntii ApuseniApusenii pot fi oricand o destinatie de weekend. Au numeroase peisaje de poveste, unele chiar rupte de lumea civilizata (ceea ce le face si mai atragatoare), trasee turistice pentru toate gusturile, statiuni pitoresti si multe caverne fascinante. Daca ajungi in Muntii Apuseni, nu ai cum sa te plictisesti; din contra, intreaga zona are darul de a te face sa-ti doresti sa revii mereu.

Ce poti face insa intr-un weekend in Muntii Apuseni?

Drumetie pe doua roti

In primul rand, daca esti cat de cat experimentat si iti place sa pedalezi pe carari denivelate, nu doar pe cele asfaltate din oras, muntii Apuseni iti ofera suficiente variante de drumetie pe doua roti – multe dintre ele in Parcul Natural Apuseni.

De exemplu, daca esti din Cluj, poti sa incerci un circuit de doua zile (si 200 de kilometri) care trece prin cateva dintre cele mai frumoase localitati din Apuseni. Traseul porneste din Cluj spre Gilau, Marisel (desi in aceasta zona vei avea nevoie de ceva forta in plus, ca sa urci platoul Marisel), pe langa lacurile Gilau si Tarnita, prin Poiana Horea si Albac. Este suficient pentru prima zi, daca vrei sa ajungi cu toti muschii acasa. Pe Valea Ariesului, la Albac, vei descoperi un peisaj idilic, iar dupa o noapte de cazare la una dintre pensiunile din zona vei fi ca nou.

A doua zi, urca-te din nou in sa si continua-ti traseul spre Campeni. Insotit de raul Aries, traverseaza localitatile Buru, Iara si Floresti si dupa un total de 130 km vei ajunge din nou la Cluj. Obosit, dar imbogatit spiritual.

Escalada

In Rachitele, mai exact pe traseele din zona Cascadei Valul Miresei din localitatea Rachitele, poti sa practici escalada. Peisajele sunt impresionante, iar stancile Apusenilor – numa’ bune pentru cei dornici sa simta in vene adrenalina. O alta zona din inima muntilor Apuseni, in care poti sa practici escalada, este Scarita-Belioara, rezervatia geo-botanica de pe Muntele Mare (judetul Alba). Platoul calcaros de pe “Sesul Craiului” si crestele ascutite atrag turistii amatori de senzatii tari.

Si tot in judetul Alba, mai exact la Ampoita (un sat aflat cam la vreo 12 km de municipiul Alba Iulia), exista un alt loc interesant de catarare. Trei stanci albe inconjurate de dealuri pline de verdeata si multa liniste. Un loc din gama celor de care te indragostesti la prima vedere!

Relaxare la Stana de Vale

Spunem relaxare pentru ca la Stana de Vale cu greu gasesti semnal la telefon – prin urmare, linistea nu iti va fi disturbata de niciun tarait sau de vreo convorbire telefonica nedorita. Vei fi doar tu cu muntele, iarba, florile, brazii si vacutele localnicilor, care pasc linistite cat e ziua de lunga. Turisti? Cativa rasfirati ici-colo, pe cate un varf de deal sau ascunsi prin padurile din imprejurimi. Aici vei intelege cu adevarat ce inseamna sa petreci un weekend in muntii Apuseni si de ce merita sa alegi aceasta zona atunci cand vrei sa iti incarci bateriile pana la refuz. La Stana de Vale poti sa vezi “Izvorul Minunilor”, atractia simbol a localitatii (care a dat si numele apei plate imbuteliate aici), dar si minunatele cascade “Valul Miresei”, “Laia Mare” si “Saritoarea Iedutului”.

Vizite la pesterile din zona

Cine nu a auzit pana acum de Pestera Ursilor din muntii Apuseni, descoperita in anul 1975 si care a devenit una dintre principalele atractii turistice din Apuseni? O gasesti pe raza comunei Chiscau din judetul Bihor. Pestera Ursilor este una din cele peste 1500 de pesteri ale Parcului Natural Apuseni, dar este una dintre cele mai frumoase caverne din Romania datorita speleotermelor si formatiunilor calcaroase – adevarate bijuterii naturale create de-a lungul a milioane de ani.

In functie de timpul pe care il ai, poti sa vizitezi Ghetarul de la Scarisoara, Ghetarul Focul Viu sau Avenul Bortig, Cetatile Ponorului (aceasta fiind cea mai inalta pestera din tara, cu peste 70 de metri la intrare) sau Coiba Mare.

Drumetii montane

Singur, insotit de familie sau de prieteni, te poti incumeta sa parcurgi cateva din numeroasele trasee montane prin Muntii Apuseni. Miscarea in aer liber este indicata nu doar pentru sanatate, ci si pentru o stare de spirit buna.

Circuitul Custurilor este un traseu de dificultate medie, pe care poti sa-l faci in maxim 3 ore si jumatate (iarna, este accesibil doar pe schiuri). Punctul de plecare este statiunea Stana de Vale, iar locurile frumoase si pitoresti prin care vei trece sunt Partia Magarul, Varful Custurilor, Fantanele, Saua Bohodei. Marcaj: cruce galbena si banda rosie.

Daca vrei un traseu de o zi, poti alege sa vizitezi Cascada Bohodei; traseul este mai dificil, insa ofera privelisti deosebit de frumoase prin cele trei stancarii pe care le vei parcurge. Nu este recomandabil sa parcurgi acest traseu pe vreme ploioasa.

Punctul de plecare este satul Pietroasa din judetul Bihor, cu trecere prin Valea Aleului, Poiana Aleului, Cascada Bohodei. Poti sa continui drumul prin saua Bohodei, Poiana Boiului, Valea Serpilor si Valea Aleului. Traseul complet dureaza 6 ore si jumatate.