5 lacuri din Romania care merita vazute

Lacuri uimitoare in Romania - Lacul BaleaRomania nu este tara celor 1000 de lacuri, dar cele pe care le are ii lasa muti de uimire chiar si pe turistii cei mai umblati. Unde au mai vazut ei un iaz care sa-si schimbe culoarea in functie de lumina sau de cei care indraznesc sa-i tulbure apa intr-o partida de inot? Lacul Albastru de langa Baia Sprie este singurul in lume capabil de asa ceva. Si, da, este in Romania!

Povestea Lacului Albastru incepe intr-o mina veche, de pe filonul Domnisoara, care s-a prabusit intre 1919 si 1920. Nu este mare (are aproape 50 de metri diametru) si nici foarte adanc (patru metri), dar farmecul sau este inegalabil.

Exista insa cinci lacuri in Romania, pe langa acesta, care au furat inimile turistilor pentru totdeauna. Daca nu ati aflat de ele, vi le prezentam noi:

Lacu Rosu

In judetul Harghita, pe langa Cheile Bicazului, exista acest lac de baraj natural, format in urma prabusirii unor stanci din Muntele Ghilcos, acum aproape 200 de ani. Solurile de culoare rosie, bogate in oxizi si hidroxizi de fier, care au curs de pe versanti sunt singurele vinovate de culoarea actuala a lacului. Spectaculoasa este insa imaginea pe care o ofera Lacu Rosu: luciul apei este strapuns ici-colo de cioturi de copaci, care amintesc si astazi de padurea de brazi scufundata in urma cu doua secole.

Lacu Rosu este amplasat la circa 26 km de orasul Gheorghieni din judetul Harghita, pe DN12C, in statiunea montana care-i poarta numele, la o altitudine de 980 m. Lacul este in forma de „L”, iar adancimea nu depaseste zece metri.

Lacul Bucura

Situat in Parcul National Retezat, la o altitudine de 2040 de metri in Caldarea Bucura, sub varful Peleaga si Saua Bucurei – Lacul Bucura este cel mai mare lac glaciar din Romania, alimentat de cinci izvoare principale. Suprafata apei atinge aproape noua hectare. Fiind la o altitudine atat de mare, noptile sunt foarte reci chiar si pe timpul verii, nedepasind 7 grade Celsius. Asa ca, daca doriti sa va petreceti o noapte la cort langa Lacul Bucura (alaturi de celelalte zeci de corturi ale turistilor), ar fi bine sa nu va uitati acasa sacul de dormit si hainele calduroase.

Zona este extrem de frumoasa si reprezinta punctul de plecare pentru traseele de pe varfurile Masivului Retezat (Papusa, Peleaga, Retezat). In timpul ascensiunii veti avea ocazia sa admirati macar o parte din cele 1200 de specii de plante, printre care floarea-de-colt sau gentiana. Zona este locuita de rasi, capre negre, ursi, mistreti, cocosi de munte si marmote.

Cum ajungeti la Lacul Bucura? Din orice parte a tarii veniti, trebuie sa ajungeti la Hateg, care este punctul comun. De acolo, puteti continua drumul cu masina pana la Poiana Pelegii (pe traseul Totesti-Carnesti-Clopotiva-Gura Zlata-barajul Gura Apelor-Cabana Rotunda-Poiana Pelegii), lasati masina in parcare si continuati drumul pe jos, urcand pana la lac (2 ore, traseu marcat cu banda albastra).

Lacul Balea

De aceasta data vorbim de un lac glaciar, format la peste 2000 de metri altitudine in Muntii Fagaras (judetul Sibiu). Cea mai veche atestare legata de o ascensiune in acest masiv dateaza din jurul anului 1700, cea de-a doua mentiune aparand in 1750. A inceput sa fie promovat ca si destinatie turistica abia prin 1880, dupa infiintarea Societatii Carpatine a Transilvaniei (SKV). Societatea a construit mai multe drumuri de acces si a afectuat marcajele. Telecabina care urca astazi la Balea Lac a fost amenajata mult mai tarziu, in 1975.

Frumusetea austera a lacului Balea te copleseste atat vara, cat si iarna; de cativa ani, frumusetea pe care o emana in anotimpul hibernal i-a inspirat pe arhitecti intr-atat de mult, incat i-au dedicat propriul hotel – Ice Hotel (in 2006, la Balea Lac a fost construit primul hotel de gheata din Europa de Est, in forma de iglu, cu blocuri mari de gheata decupate din lac).

Lacul Balea se afla la circa 77 km distanta de Sibiu si la 85 km distanta de Curtea de Arges (daca vii pe Transfagarasan).

Lacul Sf. Ana

Tinutul Secuiesc nu poate decat sa se laude ca in perimetrul sau exista acest lac, unic in Europa Centrala si de Est, marturie stand chiar multimea de turisti care strabat sute de kilometri ca sa-l admire. Lacul Sfanta Ana s-a format pe fundul craterului unui vulcan stins in masivul Ciomatu, in urma cu peste 10.000 de ani. Este singurul lac vulcanic din Romania, cu o adancime de sapte metri si niciun strop de oxigen – drept pentru care lacul nu se bucura de prezenta niciunei vietati. Pe de alta parte, Lacul Sfanta Ana  face parte din Rezervatia Naturala Mohos (950m altitudine), importanta nu doar din punct de vedere geologic, ci si in ceea ce priveste flora si fauna din imprejurimi. Ca o curiozitate, localnicii au ajuns sa prevesteasca vremea in functie de cele doua fisuri din masivul Ciomatu: daca emanatiile se simt puternic, atunci inseamna ca va veni furtuna, iar daca nu – va fi soare toata ziua, o vreme numai buna pentru drumetii.

Putini turisti stiu insa ca in aceeasi rezervatie se afla si un lac de muschi, denumit Tinovul Mohos. Zona este mlastinoasa si destul de periculoasa chiar si pentru vietuitoare, pentru ca in rezervatie traiesc chiar si plante carnivore.

Cum ajungeti la Lacul Sfanta Ana? In judetul Harghita, mergand dinspre localitatea Miercurea Ciuc spre Sfantu Gheorghe (DN12), la 55 de kilometri distanta de Miercurea Ciuc. De asemenea, lacul se afla in apropierea unei alte statiuni care merita sa fie vizitata, Baile Tusnad (20 km distanta).

Lacul Vidraru

Desi este un lac artificial, de acumulare, Lacul Vidraru uimeste prin frumusetea sa si atrage anual un numar mare de turisti romani si straini. A fost creat pe raul Arges in perioada 1960 – 1965, pentru a preveni inundatiile in zona, dar si pentru irigatii si producerea energiei electrice. Legenda spune chiar ca un intreg sat s-a scufundat in apele sale (vechiul sat Cumpana), atunci cand a fost construit, ramasitele caselor putandu-se vedea ori de cat ori scade nivelul apei. Lacul Vidraru este situat intre doi masivi muntosi: Muntii Fruntii si Masivul Ghitu. Asa se explica de ce lacul acumuleaza apele raurilor Capra si Buda si ale altor sase afluenti directi (Raul Doamnei, Cernatul, Topologul, Valsanul, Valea lui Stan si Limpedea). Suprafata lacului se intinde pe aproape 900 de hectare si masoara 10,3 km lungime.

Barajul Vidraru a fost dat in folosinta in 1966, situandu-se la vremea respectiva in topul primelor cinci baraje in arc din Europa, cu o inaltime de 166,6 metri.